Art 27 – legea 10 - 1995
Obligaţii şi răspunderi ale administratorilor şi ale utilizatorilor construcţiilor
Art. 28. - Administratorii şi utilizatorii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:
a) folosirea construcţiilor conform instrucţiunilor de exploatare prevăzute în cartea tehnică a construcţiei;
b) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin conform contractului;
c) efectuarea de lucrări de intervenţie la construcţia existentă în sensul prevederilor art. 18 alin. (2), numai cu acordul proprietarului şi cu respectarea prevederilor legale;
d) efectuarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor conform cărţii tehnice a construcţiei şi contractului încheiat cu proprietarul;
e) sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., în cazul unor accidente tehnice la construcţiile în exploatare;
f) sesizarea proprietarului în cazul apariţiei defectelor calitative în perioada de garanţie stabilită potrivit legii
Art 27 – legea 10 - 1995
Obligaţii şi răspunderi ale proprietarilor construcţiilor
Proprietarii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:
a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a construcţiei şi rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcţiilor;
b) păstrarea şi completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei şi predarea acesteia, la înstrăinarea construcţiei, noului proprietar;
c) asigurarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor, conform prevederilor din cartea tehnică şi reglementărilor tehnice;
d) efectuarea, după caz, de lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi de lucrări de reparaţii ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de către persoane fizice sau persoane juridice autorizate şi verificate potrivit legii;
e) asigurarea realizării lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor, impuse prin reglementările legale;
f) asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
g) darea în folosinţă a construcţiei numai după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a branşamentelor autorizate şi definitive la reţelele de utilităţi publice ale infrastructurii edilitare, conform specificului construcţiei respective, atât în cazul investiţiilor noi, cât şi în cazul intervenţiilor la construcţiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii, preluarea acesteia şi obţinerea autorizaţiilor potrivit legii, cu excepţia cazului în care lucrările de construcţii privesc infrastructura fizică necesară susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice pentru care nu este necesară emiterea autorizaţiei de construire sau desfiinţare;".
h) permiterea utilizării construcţiei numai după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi preluarea construcţiei, având puse în funcţiune şi recepţionate, de către proprietarul investitor/proprietarul iniţial, toate branşamentele la utilităţile edilitare corespunzător avizelor furnizorilor de utilităţi anexă la autorizaţia de construire
Art. 22. - Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii sau intervenţii la construcţiile existente în sensul legii şi au următoarele obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor:
a) stabilirea nivelului calitativ ce trebuie realizat prin proiectare şi execuţie pe baza reglementărilor tehnice, precum şi a studiilor şi cercetărilor efectuate;
b) obţinerea acordurilor şi a avizelor prevăzute de lege, precum şi a autorizaţiei de construire şi acordului/autorizaţiei administratorului drumului pentru realizarea branşamentelor la reţelele de utilităţi ale infrastructurii edilitare corespunzător specificului construcţiei respective, cu plata taxelor de racordare aferente branşamentelor, cu excepţia cazului în care lucrările de construcţii privesc infrastructura fizică necesară susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice pentru care nu este necesară emiterea autorizaţiei de construire sau desfiinţare;
c) asigurarea verificării proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte atestaţi;
d) asigurarea verificării execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii prin diriginţi de specialitate sau operatori economici de consultanţă specializaţi, pe tot parcursul lucrărilor;
e) acţionarea în vederea soluţionării neconformităţilor, a defectelor apărute pe parcursul execuţiei lucrărilor, precum şi a deficienţelor proiectelor;
f) efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor de construire pentru lucrările prevăzute în autorizaţia de construire, numai împreună cu recepţia la terminarea lucrărilor branşamentelor la infrastructura tehnico-edilitară aferente ansamblurilor de locuinţe individuale şi colective, construcţiilor de utilitate publică şi căilor de acces;
f 1 ) efectuarea recepţiei finale la expirarea perioadei de garanţie;
g) întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi predarea acesteia către proprietar;
h) expertizarea construcţiilor, mai puţin a instalaţiilor/reţelelor edilitare de către experţi tehnici atestaţi, în situaţiile în care la aceste construcţii se execută lucrări de natura celor prevăzute la art. 18 alin. (2). Modificarea instalaţiilor/reţelelor edilitare aferente construcţiilor expertizate se realizează în baza unor documentaţii tehnice elaborate şi avizate în conformitate cu prevederile legale;
i) predarea către proprietar a construcţiei numai după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor de construcţii şi punerea în funcţiune a branşamentelor autorizate şi definitive la reţelele de utilităţi publice ale infrastructurii edilitare, conform specificului construcţiei respective, atât în cazul investiţiilor noi, cât şi în cazul intervenţiilor la construcţiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii, cu excepţia cazului în care lucrările de construcţii privesc infrastructura fizică necesară susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice pentru care nu este necesară emiterea autorizaţiei de construire sau desfiinţare;".
Art. 20. - (1) Controlul de stat al calităţii în construcţii cuprinde inspecţii la investitori, la unităţile de proiectare, de execuţie, de exploatare şi de postutilizare a construcţiilor, privind existenţa şi respectarea sistemului calităţii în construcţii.
(2) Controlul de stat al calităţii în construcţii se exercită de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., care răspunde din punct de vedere tehnic de executarea controlului statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) nu se supun controlului de stat al calităţii în construcţii, exercitat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., locuinţele unifamiliale parter şi anexele gospodăreşti din proprietatea persoanelor fizice, situate în mediul rural şi în satele aparţinătoare municipiilor şi oraşelor, precum şi construcţiile provizorii şi lucrările care se pot executa fără autorizaţie de construire, potrivit legii
Art 18- alin 2 legea 10-1995
(2) Intervenţiile la construcţiile existente se referă la lucrări de construire, reconstruire, desfiinţare parţială, consolidare, reparaţie, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, reabilitare termică, creştere a performanţei energetice, renovare, renovare majoră sau complexă, după caz, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare, desfiinţare totală. Acestea se efectuează în baza unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat şi, după caz, în baza unui audit energetic întocmit de un auditor energetic pentru clădiri atestat, şi cuprind proiectarea, execuţia şi recepţia lucrărilor care necesită emiterea, în condiţiile legii, a autorizaţiei de construire sau de desfiinţare, după caz. Intervenţiile la construcţiile existente se consemnează obligatoriu în cartea tehnică a construcţiei
Art 18 alin 1 – legea 10-1995
Art. 18. - (1) Urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor se face pe toată durata de existenţă a acestora şi cuprinde ansamblul de activităţi privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare şi măsurare specifice, în scopul menţinerii cerinţelor fundamentale.
Art 7 – alin 3 – legea 10-1995
(3) Perioada de garanţie se prevede în contractele încheiate între părţi, în funcţie de categoriile de importanţă ale construcţiilor stabilite potrivit legii, şi va avea o durată minimă, după cum urmează:
- 5 ani pentru construcţiile încadrate în categoriile de importanţă A şi B;
- 3 ani pentru construcţiile încadrate în categoria de importanţă C;
- 1 an pentru construcţiile încadrate în categoria de importanţă D.
Perioada de garanţie se prelungeşte cu perioada remedierii defectelor calitative constatate în această perioadă
Art 6 alin 2 – legea 10-1995
(2) În sensul prezentei legi, factorii implicaţi prevăzuţi la alin. (1) sunt: investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanţii, consultanţii, supervizorii, cercetătorii, proiectanţii, verificatorii de proiecte atestaţi, experţii tehnici atestaţi, auditorii energetici pentru clădiri atestaţi, responsabilii tehnici cu execuţia autorizaţi, diriginţii de şantier autorizaţi, producătorii/fabricanţii de produse pentru construcţii, reprezentanţii legali ai acestora, importatorii, distribuitorii de produse pentru construcţii, organismele de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, organismele de evaluare tehnică europeană în construcţii, organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcţii, laboratoarele de analize şi încercări în construcţii, universităţile tehnice şi institutele de cercetare în domeniul construcţiilor şi asociaţiile profesionale de profil.
Legea 10-1995 art 5 alin 1
Art. 5. - (1) Pentru obţinerea unor construcţii de calitate sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe fundamentale aplicabile:
a) rezistenţă mecanică şi stabilitate;
b) securitate la incendiu;
c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător;
d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare;
e) protecţie împotriva zgomotului;
f) economie de energie şi izolare termică;
g) utilizare sustenabilă a resurselor naturale.
(2) Aplicarea cerinţelor fundamentale se stabileşte pe domenii/subdomenii şi categorii de construcţii şi pe specialităţi pentru instalaţiile aferente construcţiilor, prin regulamente şi reglementări tehnice în construcţii
Art 4 – legea 10 /1995 alin 2
(2) Clasificarea în categorii de importanţă a construcţiilor se face în funcţie de complexitate, destinaţie, mod de utilizare, grad de risc sub aspectul siguranţei, precum şi după considerente economice
Legea 10 – 1995
Art. 1. - (1) Calitatea construcţiilor este rezultanta totalităţii performanţelor de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existenţă, a exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor
Art 17 – legea 10-1995
(1) Recepţia construcţiilor constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de execuţie şi cu documentele cuprinse în cartea tehnică a construcţiei
Art 13 alin 3 legea 10/1995
Verificarea calităţii lucrărilor executate pentru realizarea construcţiilor şi a intervenţiilor la construcţiile existente, pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire sau de desfiinţare, este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginţi de şantier autorizaţi, angajaţi ai investitorilor şi prin responsabili tehnici cu execuţia autorizaţi, angajaţi ai executanţilor .
Art 17 alin 4 – legea 10-1995
(4) Recepţia construcţiilor se face de către investitor/proprietar, în prezenţa proiectantului şi a executantului şi/sau reprezentanţilor de specialitate, legal desemnaţi de aceştia.
Art 17 alin 2 – legea 10-1995
(2) Cartea tehnică a construcţiei cuprinde documentaţia privind proiectarea, documentaţia privind execuţia, documentaţia privind recepţia şi documentaţia privind urmărirea comportării în exploatare şi intervenţii asupra construcţiei, se întocmeşte prin grija investitorului şi se predă proprietarului construcţiei, astfel: documentaţia privind proiectarea şi documentaţia privind execuţia, la recepţia la terminarea lucrărilor, iar documentaţia privind recepţia, precum şi documentaţia privind urmărirea comportării în exploatare şi intervenţii asupra construcţiei la recepţia finală a lucrărilor de construcţii.
Cartea tehnică este un document care cuprinde toate actele unei construcții, de la proiect la recepție. Este întocmită de catre beneficiar prin grija dirigintelui de șantier și este predată la finalul lucrărilor proprietarului sau proprietarilor.
“Un gram de practica valoreaza cat un kilogram de teorie"